“ălea s-a vândut ca pâinea caldă”
Viaţa şi dezvoltarea unei societăţi -indiferent de locul în care este situată pe globul pamântesc- este – cu siguranţă- determinată de educaţia membrilor ei. Viaţa copiilor – ca viitori membri ai societăţii – este marcată de comportamentul părinţilor. De lucrurile pe care pruncii le văd şi le trăiesc în familie. Discuţiile părinte-copil şi hotărârile pe care părintele le ia - în anumite cazuri în numele copilului- sunt esenţiale în dezvoltarea ulterioară a pruncului. Şi aici îmi amintesc de tatăl meu, Ionel Puşcă, bărbat şugubăţ, cultivat dar iute la mânie deşi nu pot spune că era nedrept, Om care îşi punea ţara şi copilul înaintea divinităţii. Tributar acestui mod de a gândi, eu –ajuns la vârsta echilibrului– am rămas uimit –nu- de inventivitatea românului cât mai ales de cerbicia cu care el -românul- caută metode de a obţine câştiguri uşoare şi rapide trecând peste orice urmă de bun-simţ. Acum ceva vreme am vizitat Mausoleul Eroilor de la Mateiaş (lângă Câmpulung Muscel) monument impozant construit în perioada interbelică şi refăcut în anii ’80. Mausoleul este situat pe dealul cu acelaşi nume, dominând Valea Mare şi este dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918. Realizat între anii 1928-1935, preponderant din calcar de Albeşti, mausoleul este compus din două corpuri: primul, orizontal care adăposteşte osuarul, pe pereţii căruia sunt montate plăci de marmură cu numele militarilor căzuţi la datorie şi al doilea, vertical, are forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală. În mausoleu sunt depuse, în 31 de cripte, osemintele a peste 2.300 de militari români. Este un loc special, unde începând cu pădurea de brazi înalţi de peste 8 -9 metri care împrejmuieşte monumentul şi terminând cu tunurile care dau un aer marţial atmosferei totul îndeamnă la reculegere, la o deschidere totală a sufletului către fondul uman universal, către nevoia de cugetare. Parcă te aştepţi ca -aflat pe scările mausoleului- să vezi cum un soldat se aşează lângă tine şi, răsucind obosit o ţigare, te întreabă : ’cum iţi merge fârtate?’…Parcă…
Deoarece în loc de această imagine , la baza monumentului sunt vreo câţiva comercianţi care vând miere, brânză, afine, mure şi săbii din lemn pirogravat. Atras de forma săbiilor m-am apropiat pentru a vedea la ce model s-au oprit meşterii – e sică, e falx ?- dar mai ales ce au scris pe lamele lor?
Surpriză! Pe lame era scris mare Michael Jakson, Madona, Adi-minune, Florin Salam. Bulversat îl întreb pe vânzător de ce nu a gravat numele eroilor Burebista şi Decebal dacă tot foloseşte un model de sabie dacică? Deloc jenat omul răspunde: ’’Păi ălea nu se vinde.. da’ am avut cu Băsescu , Boc şi cu Vadim.. ălea s-a vândut ca pâinea caldă’’..
Vă rog să mă lăsaţi să îmi trag bine de tot pălăria de fetru peste urechi şi să ţin capul plecat ca să nu mai aud şi să nu mai văd aşa ceva.. Pe când nişte falxuri pe lama cărora să scrie ’Osama Ben Laden’ sau ’Nati Meir preşedinte’ ??? Vaaai, ţie, neam care te tragi din eroi, ce vremuri grele te aşteaptă… Hai, la bună recitire.
ION GABRIEL PUŞCĂ
______________________________
________________________________
_____________________________


sfârşitul lunii decembrie 2006, doi români modeşti, vârstnici şi încrezători în Fapta Bună, au donat oraşului Buzău colecţia lor de artă românească în valoare de multe zeci de miliarde de lei; şi nu au mai rămas cu nimic. Dar fapta lor nu va fi uitată şi nici numele lor: ei sunt Marieta şi Bucur Chiriac.
_________________________

_________________________
_________________________
Biblioteca scolii Glanbocu - Arges
_____________________
Biblioteca scolii Serbesti - Iasi
_____________________
Biblioteca scolii Gaujani - Giurgiu
_____________________
Biblioteca scolara Vanatori - Galati
_____________________
Biblioteca scolara Giurgiu - Valea Dragului
_____________________
Grupul Scolar Agricol Holboca - Iasi
_____________________
Liceul teoretic Band - Mures
_____________________
Biblioteca scolara Barati Luncani - Bacau
Biblioteca scolara Latesti - Vaslui
_____________________
Biblioteca scolii Luncani Margineni - Bacau
_____________________
Biblioteca Slobozia - Bacau
_____________________________










Mai multe texte:
facut sa fie ucisi zeci de mii de caini pentru ca, impreuna cu bandele lui de hoti , sa le ia pieile si sa le vanda in strainatate, abia acum animalele pot fi aparate printr-o lege care , totusi, intarzie din cauza uneltitorului ce asculta de Satana . Aparati vietatile fara grai si ale nimanui . Nu le lasati prada indracitilor cu spume la gura si iresponsabilitatii dezlantuite : ajutati-le sa traiasca fiindca si ele au un suflet.